Archive
Serie A: Inter – Atalanta (25 septembrie 2021). Formații de start, predicții și ponturi

Inter și Atalanta se înfruntă, sâmbătă, de la ora 19:00, în etapa cu numărul 6 din serie A. În continuare, vă vom prezenta tot ce trebuie să știți despre această confruntare, așteptată cu sufletul la gură de tifosii celor două formații, dar și de pariori.
Inter a început în forță, Atalanta aproape de podium
La mijlocul săptămânii, Inter a învins, în deplasare, scor 3-1, pe Fiorentina. Are un început de sezon excelent, în care a adunat patru victorii și o remiză, clasându-se pe locul 2 în Seria A, după Napoli. De precizat că Inter a înscris în fiecare dintre ultimele 24 de meciuri, egalând un vechi record stabilit în perioada 1959 – 1950.
Atalanta demonstrează și în acest sezon că este o grupare tare, greu de depășit. A strâns 10 puncte după cinci etape și se află pe loul 5 în clasament. Vine pe San Siro după două victorii consecutive în Serie A, deci cu un moral excelent.
Ce trebuie să știi despre Inter – Atalanta
Inter va începe în atac, cel mai probabil, cu Lautaro Martinez și Edin Dzeko. De asemenea, Nicolo Barella este anunțat titular în linia mediană, în condițiile în care a suferit o ușoară accidentare în ultimul meci, cu Fiorentina. Arturo Vidal și Stefano Sensi vor rămâne, din nou, pe banca de rezerve. Este de așteptat ca Ivan Perisic să fie în primul “11” și să câștige lupta pentru titularizare cu Federico Dimarco.
De partea cealaltă, Atalanta nu se va putea baza pe Luis Muriel și Hans Hateboer, din cauza unor accidentări mai vechi. Chiar și în aceste condiții, tehnicianul Gian Piero Gasperini are un lot puternic. Duvan Zapata va fi titular în atac, în timp ce Josip Ilicic și Matteo Pessina vor fi responsabili cu pasele decisive.
Formații probabile în Inter – Atalanta
- Inter (3-5-2): Handanovic – Skriniar, De Vrij, Bastoni – Darmian, Barella, Brozovic, Calhanoglu, Perisic – Martinez, Dzeko
- Atalanta (3-4-2-1): Musso – Toloi, Demiral, Djimsiti – Zappacosta, De Roon, Freuler, Gosens – Pessina, Ilicic – Zapata
Pronosticuri la Inter – Atalanta
Inter pare ușor favorită, având în vedere modul în care a început sezonul. Atalanta nu este, la rândul ei, o echipă de neglijat. Este de așteptat ca ambele echipe să înscrie.
PRONOSTIC: 2-1
Joacă BILETUL ZILEI la Betano. Ai 500 de RON instant!
Deschide simplu și rapid AICI un cont la Betano, casa de pariuri numărul 1 pe live și cu cele mai mari cote din România. Dacă ești client nou, primești bonusul automat de 500 RON la alegere: pariuri sportive sau cazinou. În plus, Betano îți pune la dispoziție o aplicație senzațională, de pe care poți paria ușor, legal și rapid în orice moment.

-
Biletul zilei2 zile ago
Biletul zilei (22.05.2022). Toți banii pe oaspeți!
-
unibet6 zile ago
Bonus de bun venit la UNIBET Casino: 100% până la 1.000 de lei + 333 rotiri gratuite la 20 Super Hot!
-
Casa Pariurilor3 săptămâni ago
Playmaker la Casa Pariurilor: mai multe pariuri dintr-un singur meci, pe acelaşi bilet
-
Maxbet3 săptămâni ago
MaxCurăţenia de Primăvară – Câştigă apartamentul de 100.000 de euro!
-
Archive3 săptămâni ago
Loteria online te face miliardar. Câștiguri fabuloase la Keno Polonia!
-
Superbet3 săptămâni ago
SuperOfertă Superbet! 57 lei Free Bet + 289 Free Spins + Welcome Bonus
-
Betano3 săptămâni ago
Sărbătoreşte 6 ani de Betano în România! Profită de ofertele zilnice şi îndeplineşte-ţi orice dorinţă
-
Betano3 săptămâni ago
Ai 50 de lei Pariu Gratis la Betano. Înscrie-te folosind codul promoţional de la BETMAG