Urmareste-ne

Agentii Autorizate

Thriller pe Red Bull Ring. Victorii surpriză în etapa a doua din Campionatul Național Digital pe Circuit Betano

Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS) și Betano, unul dintre cei mai dinamici operatori europeni de pariuri sportive și cazinou online, au oficializat parteneriatul pentru prima ediție a Campionatului Național Digital pe Circuit. Sim Racingul a devenit campionat oficial, în premieră în România, sub egida FRAS, sub denumirea Campionatul Național Digital pe Circuit Betano (CNDR Betano). Acesta este singurul eveniment de sport/esport care are loc în direct pe piața actuală din România.

Spectacol total în etapa a doua a Campionatului Național Digital pe Circuit Betano

Show total în cea de-a doua etapă a Campionatului Național Digital pe Circuit Betano, disputată vineri seara pe circuitul Red Bull Ring. Incidente de cursă, depășiri la limită și răsturnări spectaculoase de ierarhii, iată o parte dintre ingredientele principale de care am avut parte în direct în această rundă.

Calificările au adus un nume neașteptat în pole position

Emanuel Gaczella a furnizat surpriza calificărilor și a reușit să-și adjudece prima poziție pe grila de start, cu un timp de 1:30.067. Cea de-a doua poziție de pe prima linie a grilei i-a revenit lui Claudiu Clima, liderul clasamentului general după cele două clasări pe podium obținute în etapa precedentă, la Silverstone. Pe linia a doua, Victor Taras și Lukas Hellmann s-au alăturat grupului fruntaș din campionat și se gândeau la o poziție pe podium.

După ce a stabilit cel mai bun timp al precalificărilor, tenismanul Florin Mergea și-a asigurat prima poziție de pe linia a treia a grilei de start, grație unui avantaj de numai două miimi de secundă față de Mihai Drăgan, câștigătorul manșei secunde la Silverstone! În continuare, pe primele 10 locuri ale grilei de start s-au clasat Leo Borlovan, Bogdan Mutu, Dragoș Simion și Maximilian Junger. Cristian Moisescu, pilotul care a deschis lista învingătorilor din Campionatul Național Digital de Circuit Betano, urma să plece în cursă de pe linia a șasea, alături de el fiind Bogdan Moldovan, coechipierul său de la Virtual Racing Romania.

Top 3 calificări

  1. Emanuel Gaczella 1:30.067;
  2. Claudiu Clima 1:30.166;
  3. Victor Taras 1:30.178;

      

În Manșa I, Emanuel Gaczella a confirmat evoluția din calificări

La startul primei manșe, Emanuel Gaczella și-a fructificat avantajul plecării din pole position. A preluat conducerea și nu s-a mai oprit până la trecerea liniei de sosire. Iar avantajul de peste opt secunde față de cel mai apropiat rival ne scutește de orice comentarii. În spatele său, bătălia pentru primele locuri a fost mult mai disputată, numărul mare de incidente influențând serios configurația finală. Piloți care aspirau chiar la victorie, precum Claudiu Clima, Victor Taras, Lukas Hellmann, Mihai Drăgan sau Cristian Moisescu au ajuns în cea de-a doua jumătate a clasamentului, deși au plecat de pe primele locuri ale grilei de start.

Chiar și în aceste condiții, spectacolul de pe pistă a depășit așteptările, iar duelul pentru celelalte locuri de pe podium a fost foarte palpitant. Florin Mergea (Zecarul eSports) a reușit să termine pe locul al doilea, având un avantaj de o singură miime de secundă față de Bogdan Mutu (RallyMax), care a terminat pe 3. La debutul său în campionat, Maximilian Junger a terminat pe poziția a cincea, fiind urmat de Florin Botea, Dragoș Simion, Leo Borlovan, Akos Szabo, Aldrin Opran și Lukas Hellmann, ca să-i amintim doar pe piloții clasați pe primele 10 locuri.

Top 3 Manșa I

  1. Emanuel Gaczella 30:16.658;
  2. Florin Mergea +8.138;
  3. Bogdan Mutu +8.139;

Hellman a terminat primul în Manșa II, Simion a preluat conducerea clasamentului general

Clauza de regulament prin care primii zece clasați din manșa întâi ocupă – în ordine inversă – primele zece poziții pe grila de start a manșei secunde l-a adus în pole position pe Lukas Hellmann. Într-o manieră oarecum similară cu cea din prima cursă a week-end-ului, pilotul echipei Zecarul eSports și-a fructificat avantajul și a reușit să obțină prima sa victorie, cu un avans de aproape cinci secunde față de Leo Borlovan. Plecat de pe poziția a cincea, Dragoș Simion a reușit să urce pe ultima treaptă a podiumului de premiere, constanța pilotului de la Willi Motorsport fiind răsplătită cu propulsarea acestuia în fruntea clasamentului general.

Cu două clasări pe poziția a patra, Maximilian Junger a adunat pe Red Bull Ring un total de 26 de puncte, la fel ca și Lukas Hellmann, cei doi fiind performerii etapei. Incidentele au bulversat încă o dată bătălia de pe circuit, nu puțini fiind piloții care au avut de suferit de pe urma acestora.

Clasat în fiecare dintre cele două manșe pe poziția a cincea, Florin Botea a cules roadele constanței și a urcat pe locul secund în clasamentul general. Top Ten-ul manșei secunde a fost completat de Robert Prepeliță, Victor Taras, Aldrin Opran, Dan Dracea și Akos Szabo. Pe poziția a 11-a, Florin Mergea a punctat și de această dată, constanța aducându-i jucătorului de tenis clasarea pe poziția a treia în clasamentul general.

Top 3 Manșa II

  1. Lukas Hellmann 30:15.724;
  2. Leo Borlovan +4.744;
  3. Dragoș Simion +17.818;

Top 3 Clasament General

  1. Dragoș Simion 53p;
  2. Florin Botea 44p;
  3. Florin Mergea 41p;

Campionatul Național Digital pe Circuit Betano se mută la Nürburgring. Programul următoarelor 6 etape rămase de disputat

Campionatul Național Digital pe Circuit Betano va avea un total de opt etape. Primele două s-au disputant deja pe circuitele de la Silverstone și Red Bull Ring, următoarele şase sunt programate după cum urmează:

etapa 3, Nürburgring: 01 mai;

etapa 4, Barcelona: 08 mai;

etapa 5, Mugello: 15 mai;

etapa 6, Imola: 22 mai;

etapa 7, Spa-Francorchamps: 29 mai;

etapa 8, Motorpark Romania: 05 iunie.

Începând cu etapa a doua, de pe circuitul Red Bull Ring, precalificările vor avea loc săptămânal, de duminică până joi la prânz, urmând ca în zilele de vineri să se desfășoare finalele între primii 30 de participanți, care au înregistrat timpii cei mai buni. A treia etapă va avea loc pe circuitul de la Nürburgring, vineri, 1 mai, de la ora 23:00, și va fi transmisă online live pe canalul de YouTube al Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS), dar și în direct pe postul de televiziune Pro X.

Și tu te poți întrece cu piloți de top!

În Campionatul Național Digital pe Circuit Betano se pot înscrie toți piloții licențiați FRAS pentru 2020, dar și persoanele nelicențiate. Acestea din urmă vor fi nevoite să se licențieze la Federație ca piloți digitali și să se înscrie în etape. Competiția se va desfășura de pe computer, iar pentru a participa, un utilizator are nevoie de Windows ca sistem de operare, de un simulator sau volan special pentru jocuri și de instalarea jocului Assetto Corsa.

Astfel, Campionatul Național Digital pe Circuit Betano devine locul în care fanii și piloții virtuali (gamerii) se pot duela cu protagoniștii din campionatele naționale de raliuri. Campionii care sunt deja piloți vor primi licențe gratuite în sezonul 2021 în campionatele de raliuri, iar licențiații digital vor primi cursuri de pilotaj și conducere defensivă în cadrul școlilor acreditate FRAS. Regulamentul oficial al Campionatului poate fi consultat pe site-ul oficial al FRAS.

+ posts

Promotii