Urmareste-ne

Archive

Un parior din Piatra Neamţ cu România pe bilet a dat lovitura! Un gol în minutul 90+2 i-a adus un câştig de peste 30.000 de lei

Un parior din Piatra Neamţ a dat o adevărată lovitură la pariuri, la Superbet, cu un bilet sistem pe care a pus doar 6 evenimente, trei dintre ele din preliminariile Euro 2020, două din calificările pentru Cupa Mondială 2022 şi România U21 – Finalanda U21.

Biletele câştigătoare. 6 evenimente în sistem pe un bilet câştigător Superbet

Bărbatul din Piatra Neamţ a mers mai mult pe goluri marcate, patru dintre evenimente au fost de acest tip, la celelalte două alegând un solist şi o dublă. Cele două partide din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2022 au fost Siria – China şi Irak – Iran, ambele GG3+, ambele 2-1 pentru gazde la final, ultimul ieşind abia în minutul 90+2. La România U21 – Finlanda U21 a fost sigur de victoria tricolorilor mici şi a mizat 1 solist. A avut şi două evenimente mai grele, la care a avut mari emoţii. Primul a fost Turcia – Islanda, unde a mers pe un X2 şi a ghicit rezultatul partidei, turcii remizând pe teren propriu, scor 0-0. Al doilea a fost la Cehia – Kosovo, un GG3+, care i-a ieşit abia în minutul 79, după ce cehii au întors de la 0-1.

Peste 30.000 RON câştig la pariuri

Inspiratul parior a mizat pe acest tichet cu 6 evenimente în sistem 4, 5, 6/6, 1.000 de lei, cota totală a fost de 816, iar câştigul a fost unul pe măsură. Superbet i-a plătit peste 30.000 de ron, aşa cum se vede din imaginea de mai sus.

Ai 500 de RON instant de la Betano!

Deschide simplu și rapid AICI un cont la Betano, casa de pariuri numărul 1 pe live și cu cele mai mari cote din România. Dacă ești client nou, primești bonusul automat de 500 RON la alegere: pariuri sportive sau cazinou. În plus, Betano îți pune la dispoziție o aplicație senzațională, de pe care poți paria ușor, legal și rapid în orice moment.

Agenții autorizate